Anxietatea in sarcina

de Mancas Malina
anxietatea in sarcina

Citeste pe larg despre anxietatea in sarcina, care sunt posibilele cauze pentru grijile si temerile excesive in timpul sarcinii, cand sa soliciti ajutor de specialitate si recomandari.

CUPRINS:

1. Ce este anxietatea in sarcina?
2. Cand sa soliciti ajutor de specialitate?
3. Recomandari
4. Tocofobia: frica severa de sarcina si nastere

Ce este anxietatea in sarcina?

Ingrijorarea si temerile in sarcina

Ingrijorarea si frica sunt raspunsuri naturale la anumite situatii, inclusiv in sarcina. Un anumit nivel de teama, griji si emotii este normal in sarcina. Este normal sa simti o oarecare anxietate in timpul sarcinii. Sarcina este o perioada cu multe schimbari, ce poate duce la ingrijorari excesive, intrebari etc. De asemenea, numeroasele modificari hormonale pot sa afecteze uneori starea emotionala, facand ca femeile gravide sa devina mai anxioase.

Sursele de ingrijorare variaza in functie de trimestru. De exemplu, in primul trimestru, frica de a pierde sarcina este mai frecventa, in timp ce in al treilea trimestru, frica de nastere creste. Exista o diferenta intre ingrijorarea normala si anxietatea in timpul sarcinii, cunoscuta si sub numele de anxietate antenatala.

Un anumit nivel de anxietate poate fi benefic, deoarece incurajeaza viitoarea mama sa evite comportamentele care pun copilul in pericol. Anxietatea usoara poate semnala, de asemenea, un simt crescut al responsabilitatii, care poate ajuta viitoarea mama sa se pregateasca pentru venirea pe lume a copilului. Scopul nu este de a elimina complet anxietatea in timpul sarcinii, ci de a invata cum sa o gestionezi pentru a evita orice efecte negative si de a preveni dezvoltarea tulburarilor de anxietate.

anxietatea antenatala

De ce apare anxietatea antenatala?

Anxietatea este mai mult decat sentimentul de ingrijorare normala in legatura cu o anumita situatie. Apare atunci cand sentimentele de ingrijorare si stres nu dispar, nu pot fi controlate cu usurinta si apar fara niciun motiv aparent. Ingrijorarea excesiva si stresul pot incepe sa aiba un impact major asupra vietii tale.

Anxietatea este un raspuns natural pe care il experimentam atunci cand ne simtim in pericol – pericol real sau perceput. Apar o serie de simptome fizice ca ritm cardiac crescut, disconfort gastric, dificultati respiratorii etc. De asemenea, este asociata cu ruminatia, ingrijorarea excesiva, dar si anumite comportamente – evitarea anumitor situatii, verificarea constanta a lucrurilor, vigilenta exagerata etc. Pe langa acestea pot sa apara si probleme de somn, lipsa poftei de mancare, iritabilitate, tensiune musculara, probleme de memorie, dificultati de concentrare etc.

Anxietatea in timpul sarcinii poate fi cauzata de:

  • modificari hormonale in timpul sarcinii, care pot afecta starea de spirit si vulnerabilitatea la ingrijorare;
  • probleme de somn;
  • istoric de avort spontan sau o nastere traumatica, ce poate creste riscul de tulburare de stres posttraumatic;
  • sarcina cu risc ridicat si complicatii in sarcina, cum ar fi diabetul gestational sau preeclampsia;
  • preocupari cu privire la problemele care in general nu depind de tine, cum ar fi sanatatea bebelusului, efectele nasterii naturale asupra vaginului si perineului, modificarile corpului in timpul sarcinii, capacitatea de a alapta, gestionarea finantelor sau capacitatea de a fi un parinte bun.

Rareori, alte probleme de sanatate, cum ar fi hipertiroidismul, bolile de inima sau bolile respiratorii, pot cauza sau agrava simptomele de anxietate.

surse de anxietate in sarcina

Astfel, factorii care ar putea creste in plus riscul de anxietate in timpul sarcinii includ:

  • istoric de anxietate ridicata si/sau depresie;
  • tendinta spre perfectionism;
  • istoric de sarcina cu probleme sau avort spontan;
  • sarcina cu risc;
  • lipsa sprijinului partenerului;
  • lipsa suportului social;
  • antecedente de abuz sau violenta domestica;
  • sarcina neplanificata sau nedorita;
  • factori majori de stres in viata (cum ar fi probleme maritale sau financiare).

Temeri comune in sarcina

Multi factori pot provoca anxietate la viitoarele mamici. Iata cateva dintre cele mai comune temeri in sarcina:

→ Teama de a pierde sarcina sau ca bebelusul nu va fi sanatos

Aceasta este una dintre cele mai frecvente temeri. Unele femei se tem ca sarcina nu va merge bine sau ca au facut ceva care ar putea afecta sanatatea copilului. Daca viitoarea mamica a avut un avort spontan, a nascut prematur sau a avut probleme de fertilitate, poate fi ingrijorata ca nu va putea duce sarcina la termen. In plus, asteptarea rezultatelor analizelor medicale efectuate in timpul sarcinii poate duce la temeri suplimentare.

→ Frica de nastere

Toate femeile insarcinate devin putin anxioase pe masura ce se apropie momentul nasterii.  Unele femei prefera chiar sa faca o operatie cezariana, deoarece simt ca asta le poate oferi mai mult control asupra nasterii. La a doua sarcina, frica provine uneori dintr-o experienta traumatizanta la prima nastere. Cu toate acestea, chiar daca totul a mers bine prima data, exista totusi un anumit nivel de teama, ceea ce este normal.  In general, temerile sunt legate si de durerile nasterii, travaliu etc.

→Temeri privind aspectul fizic inainte si dupa nastere

Unele femei pot avea ingrijorari cu privire la aspectul lor fizic in sarcina si dupa nastere. Le este teama ca nu vor mai fi atractive, ca se vor ingrasa prea mult sau ca nu vor mai reveni la formele anterioare.

→ Frica de a nu fi o mama buna

Multi parinti isi fac griji ca nu vor putea sa aiba grija de copilul lor sau sa-l iubeasca suficient. De asemenea, unele femei pot deveni coplesite de gandul ca vor deveni mame.

temeri comune in sarcina

Cand sa soliciti ajutor de specialitate?

Desi este normal sa simti o oarecare anxietate in timpul sarcinii, este important sa soliciti ajutor daca anxietatea iti provoaca neliniste sau iti afecteaza desfasurarea activitatilor zilnice.  Simptomele de anxietate coexista adesea cu simptomele depresiei. Cercetarile sugereaza ca aproximativ 18% dintre femeile insarcinate se confrunta cu depresie usoara in timpul sarcinii, iar 7 – 12% dintre femei pot experimenta depresie moderata pana la severa. Interventia precoce faciliteaza rezolvarea rapida a problemei si reduce riscul de complicatii.

Daca aveti oricare dintre urmatoarele simptome, discutati-le cu medicul:

  • sentimente de lipsa de control si panica;
  • episoade aparute brusc de plans greu de controlat;
  • tristete, melancolie;
  • furie, iritabilitate;
  • probleme de somn;
  • probleme de concentrare;
  • neliniste;
  • ganduri negative repetitive si persistente.

Tratamentul pentru anxietatea in sarcina variaza, dar de obicei implica psihoterapie si/sau medicamente, daca anxietatea  este severa. In general, terapia cognitiv comportamentala este eficienta in tratarea tulburarilor de anxietate. Medicamentele pentru anxietate nu se iau in sarcina fara recomandarile medicului, pentru ca unele pot traversa placenta si pot afecta fatul.

reducerea anxietatii in sarcina

Anxietatea in sarcina – recomandari

  • Identifica grijile si temerile. Noteaza-le pe o foaie de hartie apoi incearca sa intelegi de unde vin. Incearca sa gasesti solutii la problemele ce pot fi rezolvate – poate fi util sa te inscrii la un curs pentru viitorii parinti, de exemplu. Vorbeste de preocuparil si asteptarile tale. Cheia este sa te concentrezi asupra lucrurilor pe care le poti controla.
  • Incearca tehnici de relaxare. Cercetarile sugereaza ca practicile de mindfulness pot ajuta la reducerea grijilor legate de travaliu si la reducerea riscului de depresie postpartum. Meditatia si masajul prenatal va pot ajuta sa va relaxati si sa reduceti sentimentele de anxietate.
  • Socializarea este importanta. Vorbeste despre ceea ce simti si solicita ajutor atunci cand ai nevoie. Impartasirea gandurilor si a sentimentelor poate ajuta.
  • Ai grija sa dormi suficient si sa ai un somn odihnitor. Somnul este esential pentru sanatatea ta fizica si bunastarea mentala. Prioritizeaza odihna si gaseste strategii care te ajuta sa dormi mai bine, cum ar fi o rutina linistitoare la culcare sau o perna confortabila de sarcina.
  • Informeaza-te despre tot ce implica sarcina, nasterea si cresterea copilului. O parte din anxietate este data de necunoscut si lipsa controlului. Incearca sa citesti carti despre sarcina, sa urmezi cursuri sau sa participi la seminarii despre sarcina si nastere, pentru a te simti mai pregatita.
  • Redu sursele de stres. Evita, de exemplu, sa citesti articole despre experiente traumatizante sau sarcini cu problem.
  • Adopta o alimentatie sanatoasa si echilibrata, incearca sa fii activa, atat cat iti permite sanatatea. Activitatea fizica ajuta organismul sa elibereze endorfine.  Activitatile eficiente include mers pe jos, gimnastica prenatala, yoga in sarcina etc.
  • Gaseste activitati relaxante si placute, fie ca este vorba despre citit, scris in jurnal, desen, pictura etc.

tratament anxietate in sarcina

Tocofobia: frica severa de sarcina si nastere

Tocofobia este frica severa de sarcina si de nastere. Femeile care au aceasta fobie au o frica patologica de a naste si vor evita adesea sa ramana insarcinate si sa nasca. Aceasta teama le poate determina pe femei sa evite cu orice pret sa ramana insarcinate, chiar daca vor sa aiba copii sau sa opteze pentru o operatie cezariana pentru a evita nasterea naturala.

Tocofobia poate aparea la femeile care nu au nascut niciodata, dar poate afecta si femeile care au avut experiente anterioare de nastere traumatice. Femeile pot evita uneori orice activitate sexuala de teama de a ramane insarcinate.

Care sunt cauzele?

Exista mai multe explicatii privind dezvoltarea tocofobiei. Unele dintre acestea includ expunerea la relatari traumatizante despre experientele de nastere ale unor femei, teama de durerea la nastere si afectiunile psihiatrice preexistente, cum ar fi anxietatea si depresia.

Tocofobia primara apare la femeile care nu au nascut niciodata. Poate incepe in timpul adolescentei, desi poate aparea si dupa ce o femeie a ramas insarcinata. Poate fi observata si la femeile care au fost agresate sexual.

Tocofobia secundara apare la femeile care au avut anterior nicio sarcina si nu au nascut. Este adesea rezultatul travaliului si al nasterii traumatice. Cu toate acestea, poate aparea si la femeile care au avut nasteri normale, fara traume, precum si la femeile care au suferit avort spontan, moartea fatului la nastere, intreruperea sarcinii sau tratamente de fertilitate esuate.

Unii factori care pot contribui la dezvoltarea tocofobiei pot include:

  • frica privind sanatatea fatului sau lipsa increderii in medici;
  • frica de complicatii la nastere, cum ar fi preeclampsia si decesul;
  • frica de durere;
  • istoric de anxietate, depresie;
  • informatiile privind experiente traumatizante de nastere de la prieteni sau pe retelele sociale;
  • sarcina la o varsta frageda, lipsa suportului social sau lipsa finantelor;
  • teama de necunoscut si lipsa informarii.

O anumita frica de nastere este destul de comuna – pana la 80% dintre femeile insarcinate simt un anumit grad de anxietate si ingrijorari cu privire la factori precum durerea, sanatatea si siguranta in timpul nasterii. Exista o diferenta importanta intre frica de nastere si tocofobie, desi cele doua sunt adesea combinate.

 

Referinte:
(1) https://www.lifespan.org/centers-services/multidisciplinary-obstetric-medicine-service-moms/anxiety-pregnancy
(2) https://www.acog.org/womens-health/faqs/anxiety-and-pregnancy
(3) https://www.pregnancybirthbaby.org.au/anxiety-and-pregnancy

Articole recomandate

Lasa un comentariu