Tinitus la copii – care sunt cauzele si ce tratamente exista?

de Mancas Malina
tinitus la copii

Iata care pot fi cauzele posibile si factorii de risc pentru acufene sau tinitus la copii, care sunt semnele asociate si ce metode de tratament sunt disponibile.

CUPRINS:

1. Ce inseamna tinitus?
2. Semne si simptome de tinitus
3. Care sunt cauzele?
4. Metode de diagnostic si tratament

Ce inseamna tinitus?

Tinitusul sau acufenele reprezinta o senzatie de tiuit in urechi sau zgomot. Zgomotul poate fi ca un suierat, vuiet sau zumzet. Copiii cu tinitus pot auzi sunetele tot timpul sau doar uneori. Tinitusul este definit in mod obisnuit ca perceptia subiectiva a sunetului de catre un individ, in absenta sunetelor externe. Tinitusul nu este o boala in sine, ci un simptom comun si, deoarece implica perceptia sunetelor, este asociat in mod obisnuit cu sistemul auditiv.

Tinitusul poate afecta una sau ambele urechi. Este o problema frecventa, atat la copii, cat si la adulti. Se estimeaza ca intre 6 – 15% dintre copiii cu auz normal se confrunta din cand in cand cu tinitus. De multe ori, problema ramane nediagnosticata sau trece neobservata la copii din diferite motive. Uneori cand sunt prea mici nu pot descrie tinitusul, au ajuns sa-l considere normal sau nu sunt suficient de deranjati de acest tiuit pentru a-l mentiona. Tinitusul poate fi un sunet intermitent sau continuu deranjant in una sau ambele urechi.

complicatii acufene

Semne si simptome de tinitus

Care sunt simptomele tinitusului? Tinitusul nu este o boala in sine, ci un simptom comun asociat in mod obisnuit cu sistemul auditiv. De fapt, diferite parti ale sistemului auditiv, inclusiv urechea interna, sunt adesea responsabile pentru acest simptom.

Simptomele comune de acufene include sunete, vuiet sau zumzet intermitent sau constant in una sau ambele urechi. Sunetul poate fi oarecum diferit la fiecare persoana. Poate exista un singur zgomot sau doua sau mai multe componente. La copii pot sa apara si sensibilitatea la zgomote, lipsa capacitatii de atentie, iritabilitate sau crize de furie. Copilul poate simti si presiune la nivelul urechilor si capului, dureri de cap, senzatie de pulsatii sau vibratii in ureche.

De cele mai multe ori, tinitusul este subiectiv, adica sunetele interne pot fi auzite doar de individ. Ocazional, tinitusul este obiectiv,  ceea ce inseamna ca examinatorul poate asculta cu un anumit dispozitiv si poate sa auda sunetele pe care le aude si pacientul. Complicatiile acufenelor includ probleme de atentie si de concentrare la copii, probleme cu somnul, probleme de memorie, iritabilitate, anxietate si depresie, stres. Uneori, in functie de cauza de baza, acufenele pot fi insotite de secretii auriculare, stari de ameteala si vertij, durere de ureche, dureri de cap, slabiciune si oboseala etc.

acufene la copii

Care sunt cauzele?

Exista mai multi factori care pot provoca tinitus. Unele cauze includ:

  • expunerea cumulativa la sunete puternice;
  • acumulare de ceara in canalul urechii;
  • infectii ale urechii sau ale sinusurilor;
  • traumatisme craniene;
  • leziuni la nivelul urechii;
  • spasme musculare ale muschilor de la nivelul urechii;
  • afectarea timpanului;
  • boala Meniere;
  • efecte adverse ale unor medicamente – mai ales luate in doze mari.

Una dintre cauzele ce pot fi prevenite ale tinitusului este expunerea crescuta la zgomote puternice. In unele cazuri de expunere la zgomot, tinitusul poate fi observat chiar inainte de aparitia afectarii auzului. Ceara excesiva la nivelul urechii, mai ales daca atinge timpanul, poate cauza presiune si modifica modul in care vibreaza timpanul. Uneori tinitusul este legat de afectarea sau pierderea auzului. Majoritatea acufenelor subiective asociate cu sistemul auditiv isi au originea in urechea interna.

Acufenele care suna ca pulsul sau bataile inimii sunt cunoscute sub denumirea de „acufene pulsatile”. Rareori, tinitusul pulsatil poate semnala prezenta unor boli cardiovasculare. Problemele care afecteaza nervul auditiv pot provoca, de asemenea, tinitus, cele mai frecvente fiind tumori benigne. Tinitusul cauzat de un neurom acustic este de obicei unilateral si poate fi sau nu insotit initial de o pierdere a auzului.

Exista o serie de afectiuni non-auditive care pot provoca tinitus, precum si factori ce tin de stilul de viata. Stresul si oboseala pot provoca tinitus sau pot contribui la agravarea unui caz existent. Dieta necorespunzatoare si lipsa exercitiilor fizice care pot cauza probleme ale vaselor de sange si ale inimii pot, de asemenea, sa provoace sau sa agraveze o afectiune existenta. Probleme ca depresia, anxietatea, insomnia, stresul muscular si oboseala pot declansa sau intensifica tinitusul.

de ce apare tiuitul in urechi la copii

Metode de diagnostic si tratament

Se va efectua un consult ORL pentru a depista cauza pentru acufene sau tiuit in urechi. Diagnosticul incepe cu o examinare fizica, analiza istoricului medical si o serie de intrebari privind simptomele copilului. De asemenea, se vor face diferite teste si proceduri pentru a depista cauza. Testele folosite includ audiograma, examinarea urechii, diferite miscari pentru a vedea daca agraveaza sau reduc acufenele etc. Uneori pot fi necesare scanari CT sau RMN.

Nu exista un tratament specific pentru a vindeca tinitusul. In cazurile in care tinitusul este cauzat de o afectiune de baza, precum acumulari de ceara, infectii, leziuni etc., medicul va aborda aceasta problema. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, in afara de legatura dintre prezenta tinitusului si pierderea auzului senzorial, cauzele specifice sunt foarte greu de identificat.

Daca expunerea la zgomot a cauzat tinitusul, se va recomanda oprirea folosirii castilor pentru a asculta muzica si se va incuraja purtarea dopurilor pentru urechi sau casti la evenimente cu sunete puternice. In aceste cazuri, tinitusul dispare in general odata ce urechea interna se vindeca.

tratament tinitus la copii

Alte recomandari utile

In general, acufenele nu indica o problema grava. Tratarea cauzei de baza poate ajuta, impreuna cu evitarea factorilor ce pot agrava tiuitul – precum oboseala, stresul, sunetele puternice etc. De asemenea, poate fi utila mascarea sunetelor, reducand modul in care sunt percepute acufenele. In multe cazuri, acufenele persista ca un anumit disconfort si dupa ce este depistata si tratata cauza de baza. De aceea, pot fi necesare anumite terapii pentru a masca sau distrage de la aceste sunete. Este importanta adoptarea unui stil de viata sanatos, evitarea oboselii si a stresului, ce pot agrava problema.

De multe ori se constata ca nu exista nicio problema specifica ce sta la baza tinitusului. In consecinta, nu exista niciun medicament sau procedura specifica pentru a „vindeca” problema. Uneori pot ajuta diferite zgomote de fundal sau zgomot alb pentru a masca tiuitul deranjant – sunet pentru mascarea tinitusului. Ajuta sistemul nervos sa se adapteze la tinitus si imbunatateste capacitatea copilului de a se concentra. Un aparat de sunet poate fi foarte util pe timp de noapte, cand multi pacienti de tinitus au probleme in a adormi, deoarece linistea intensifica zgomotele asociate cu acufenele. Unii copii pot prefera muzica de fundal, muzica relaxanta.

Uneori pot fi necesare aparate auditive sau dispozitive de mascare a zgomotelor pentru acufene – aparat auditiv cu functie de mascare acufene sau tinitus. Cel mai bun si mai eficient mod de prevenire a tinitusului la copii este educatia adecvata in raport cu expunerea excesiva la zgomote, precum si monitorizarea de catre parinti.

Referinte:

(1) https://www.chop.edu/conditions-diseases/tinnitus-in-children
(2) https://www.tinnitus.org.uk/tinnitus-a-teachers-guide
(3) http://www.raisingdeafkids.org/special/menieres/tinnitus.php

Articole recomandate

Lasa un comentariu