Boala Crohn la copii – semne, cauze, tratament

de Mancas Malina
boala crohn

Citeste mai multe despre boala Crohn la copii – care pot fi cauzele si factorii de risc, cum se manifesta boala, ce metode de diagnostic si tratament se folosesc.

CUPRINS:

1. Ce este boala Crohn?
2. Simptome boala Crohn la copii
3. Cauzele bolii Crohn
4. Cum este diagnosticata si tratata boala Crohn?

Ce este boala Crohn?

Boala Crohn este una dintre cele doua tipuri principale de boli inflamatorii intestinale. Provoaca inflamatia mucoasei tractului digestiv, in principal in intestinul subtire si colon. Acest lucru poate duce la diaree severa, dureri abdominale, scadere in greutate, malnutritie si oboseala. In cazul copiilor, aceste probleme pot slabi oasele, pot afecta cresterea si pot intarzia pubertatea. Boala Crohn este o afectiune cronica, adica pe termen lung. Uneori, inflamatia poate afecta intregul tract digestiv.

Nu exista niciun remediu care sa reduca boala complet. Insa, cu toate acestea, planul de tratament potrivit poate minimiza sau elimina simptomele bolii prin medicamente si modificari ale stilului de viata. Boala poate intra in perioade lungi de remisie, de la luni pana la ani.

boala crohn la copii cauze

Cum afecteaza intestinele?

Boala Crohn poate afecta functia normala a intestinului in mai multe moduri. Tesutul intestinal poate deveni umflat, ingrosat sau se poate forma tesut cicatricial, ducand la o obstructie. De asemenea, se pot dezvolta ulcere in straturile profunde ale peretelui intestinal. Uneori se pierde capacitatea de a absorbi nutrientii din alimentele digerate (malabsorbtie), in special in ileon, unde sunt absorbite vitamina B12 si acizii biliari. De asemenea, se pot forma fistule.

Simptome boala Crohn la copii

Boala Crohn provoaca inflamatie cronica in tractul digestiv si uneori in alte zone. Cele mai frecvente simptome la copii includ:

  • crampe gastrice;
  • diaree frecventa, care poate fi apoasa;
  • uneori sange in scaun sau diaree cu sange;
  • dureri anale sau rectale;
  • sensibilitate abdominala;
  • senzatie de plenitudine dupa mese usoare, de obicei in partea dreapta jos a abdomenului;
  • pierderea poftei de mancare.

Alte probleme de sanatate care pot aparea in cazul bolii Crohn includ:

  • intarzieri de crestere – boala poate afecta apetitul si capacitatea de a absorbi nutrientii, ceea ce duce la probleme de crestere;
  • simptome orale – aproximativ 40% dintre copiii cu boala Crohn dezvolta simptome orale, ceea ce inseamna ca boala le afecteaza gura, inclusiv gingiile (apar leziuni la nivelul gurii sau probleme dentare);
  • dureri oculare – inflamatia legata de Crohn poate afecta ochii, ducand la umflare, mancarime si senzatie de arsura in zona ochilor;
  • simptome cutanate – unii copii dezvolta o eruptie cutanata numita eritem nodos, ce cauzeaza inrosirea pielii si formarea de vezicule;
  • dureri articulare;
  • anemie.

cum se manifesta boala crohn

Cauzele bolii Crohn

La fel ca in cazul altor boli inflamatorii, cauza exacta a bolii Crohn este necunoscuta. Insa, cercetarile sugereaza ca sunt implicati factori genetici, imunologici si de mediu. Stresul si obiceiurile alimentare pot agrava boala, dar nu o provoaca.

Potrivit cercetarilor, sistemul digestiv al persoanelor cu boala Crohn pare sa confunde bacteriile inofensive – cele care digera alimentele – cu bacteriile daunatoare despre care considera ca nu ar trebui sa existe. Cand se intampla acest lucru, organismul declanseaza un atac al sistemului imunitar. Celulele ajung in intestine pentru a produce inflamatie, ceea ce este de obicei un lucru bun. Insa, pentru ca inflamatia nu dispare la persoanele cu boala Crohn, poate duce la ulcere si ingrosarea peretelui intestinal, provocand in cele din urma simptome.

Copiii cu boala Crohn au mai multe riscuri de a avea mutatii in genele NOD2 si CARD15. Cercetarile preliminare sugereaza ca aceste gene pot provoca aparitia bolii la o varsta frageda. Unele cauze posibile si factori de risc pentru boala Crohn la copii includ:

  • infectii – anumite virusuri si bacterii pot deteriora intestinele, crescand riscul bolii Crohn;
  • bacteriile intestinale – persoanele cu boala Crohn au populatii mai putin diverse de bacterii intestinale;
  • istoric familial de boala Crohn;
  • administrarea frecventa a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene – inclusiv ibuprofen, naproxen sodic etc. – nu provoaca boala in sine, dar pot inflama intestinul si agraveaza simptomele.

cauzele bolii crohn

Cum este diagnosticata si tratata boala Crohn?

Medicii diagnosticheaza boala printr-o combinatie de teste de sange, analiza scaunului si proceduri imagistice, inclusiv CT, RMN si endoscopie superioara sau colonoscopie. Tratamentul bolii poate include medicamente si modificari ale stilului de viata. In rare cazuri pot fi necesare operatii.

Tratamentul bolii Crohn depinde de cat de grava este problema si unde este localizata. Boala poate intra uneori in remisie de la sine. Astfel, nu este intotdeauna posibil sa se determine daca un anumit tratament a fost eficient. Cand boala este activa, tratamentul are ca scop controlul inflamatiei, corectarea deficientelor nutritionale si ameliorarea simptomelor precum durerea, diareea si febra.

Medicamente

Terapia medicamentosa este tratamentul standard pentru boala Crohn la copii. Poate reduce inflamatia, poate controla simptomele si ii poate permite organismului sa absoarba din nou nutrientii in mod corespunzator. Medicamentele pentru boala Crohn pot include:

  • medicamente antiinflamatoare pentru a tine boala sub control;
  • medicamente imunosupresoare – pot reduce umflarea care cauzeaza boala;
  • antibiotice pentru a trata complicatiile asociate, cum ar fi abcese sau fistule;
  • blocante H2 (medicamente care reduc aciditatea) pentru a trata ulcerele si iritatiile asociate;
  • medicamentele antireumatice care modifica boala – pentru a incetini sau opri cauzele de baza ale inflamatiei.

Pentru acei pacienti care au deficiente nutritionale, sunt adesea prescrise suplimente.

tratament boala crohn copii

Modificari ale stilului de viata

Un stil de viata sanatos este important in gestionarea bolii Crohn. Copiii si adolescentii ar trebui sa faca miscare in mod regulat si sa aiba o alimentatie sanatoasa. Este indicat sa luati legatura cu un dietetician specializat in lucrul cu copiii si adolescentii cu boli inflamatorii intestinale. Acesta va poate dezvolta un plan alimentar pentru a tine sub control simptomele bolii si pentru a imbunatati sanatatea generala.

Asigurati-va ca cel mic o dieta bine echilibrata si sanatoasa si limiteaza consumul de alimente ultra-procesate. Pentru a ajuta la ameliorarea simptomelor, medicul va poate indica o dieta specializata sau va poate spune ce alimente ar trebui sa evite. Unele alimente care pot declansa simptomele includ lapte, alimente picante si alimente bogate in fibre, cum ar fi nucile. Insa, modificarile alimentare se vor face doar la indicatiile medicului sau dieteticianului.

Operatie pentru boala Crohn

Uneori, un copil poate sa nu raspunda la medicamente si poate fi un candidat pentru interventie chirurgicala. In aceasta procedura se indeparteaza o sectiune a intestinului. Este important sa retinem insa ca, in cazul bolii Crohn, interventia chirurgicala este rareori un remediu, deoarece inflamatia poate sa reapara in alte zone din tractul digestiv. Scopul interventiei chirurgicale este de a reduce simptomele si de a minimiza daunele cauzate la nivelul intestinului. Interventia chirurgicala este, de asemenea, luata in considerare pentru pacientii care au dezvoltat complicatii din cauza bolii Crohn, cum ar fi obstructii, ingustare, fistule, abces.

Referinte:
(1) https://www.childrenshospital.org/conditions/crohns-disease-children
(2) https://www.webmd.com/ibd-crohns-disease/crohns-disease/crohns-disease-in-children-and-teens
(3) https://www.cicra.org/what-is-ibd/crohns-disease/
(4) https://www.chop.edu/conditions-diseases/crohns-disease
(5) https://raisingchildren.net.au/guides/a-z-health-reference/crohns
(6) https://www.childrenscolorado.org/conditions-and-advice/conditions-and-symptoms/conditions/crohns-disease/

Articole recomandate

Lasa un comentariu