Contractiile Braxton Hicks

de Mancas Malina
contractiile braxton hicks

Contractiile Braxton Hicks sunt numite si „contractii false” si nu au legatura cu travaliul real. Iata de ce apar aceste contractii, cum sunt resimtite si cum poti ameliora disconfortul.

CUPRINS:

1. Ce sunt contractiile Braxton Hicks?
2. Cum se simt contractiile Braxton Hicks?
3. Ce cauzeaza contractiile Braxton Hicks?
4. Contractii Braxton Hicks vs. Contractii reale
5. Ce solutii exista?

Ce sunt contractiile Braxton Hicks?

Contractiile Braxton Hicks sunt uneori numite „contractii false” – sunt contractii uterine intermitente ce au rolul de a pregati colul uterin pentru nastere. Sunt contractii sporadice si de relaxare a muschiului uterin. Pregatesc organismul pentru contractiile reale, dar nu indica faptul ca travaliul a inceput sau urmeaza sa inceapa. Uneori, acestea sunt denumite „travaliu fals”.

Contractiile Braxton Hicks sunt o parte normala a sarcinii. Ele pot fi incomode, dar nu sunt dureroase. Spre deosebire de contractiile reale, contractiile false nu cresc in frecventa, durata sau intensitate. Nu cauzeaza travaliu si nu sunt un semn ca incepe travaliul. Sunt numite dupa John Braxton Hicks, medicul englez care le-a descris pentru prima data in 1872.

Uneori, contractiile Braxton Hicks sunt greu de distins de semnele timpurii ale travaliului prematur, asa ca discutati cu medicul. Daca aveti contractii regulate, dar nu sunteti inca in saptamana 37 de sarcina sau daca aveti semne de travaliu prematur, contactati medicul.

ce sunt contractiile false

Cum se simt contractiile Braxton Hicks?

Unele femei descriu contractiile false ca o senzatie de strangere la nivel abdominal, contractii care vin si trec. Unele femei spun ca se resimt ca niste crampe menstruale usoare. Contractiile false pot fi incomode, dar nu provoaca travaliu si nici nu deschid colul uterin. Spre deosebire de travaliul adevarat, contractiile acestea de obicei nu sunt dureroase, nu respecta un model obisnuit, nu dureaza mult si nu se intensifica. Se pot opri la schimbarea activitatii sau a pozitiei si se resimt doar in burta. Pot sa apara din prima parte a sarcinii, din al doilea trimestru sau mai tarziu.

Contractiile apar neregulat si de obicei dureaza cel mult 30 de secunde. Desi pot cauza un anumit disconfort, de obicei nu produc dureri. Contractiile false pot sa apara oricand, dar este foarte probabil sa le observati la sfarsitul zilei, in caz de deshidratare, cand vezica este plina sau in timpul sau dupa activitate fizica.

cum se simt contractiile Braxton Hicks

Ce cauzeaza contractiile Braxton Hicks?

Cauza exacta a contractiilor Braxton Hicks este necunoscuta, dar se crede ca acestea joaca un rol in tonifierea musculaturii uterine pentru a pregati corpul pentru travaliul adevarat. Contractiile acestea apar atunci cand fibrele musculare din uter se contracta si se relaxeaza. Exista circumstante cunoscute care declanseaza contractiile Braxton Hicks, inclusiv atunci cand femeia este foarte activa, cand vezica este plina, in urma activitatii sexuale si cand femeia este deshidratata. Alte elemente declansatoare pot fi miscarea fatului sau greata si varsaturile in sarcina.

Nu se crede ca aceste contractii au un rol in dilatarea colului uterin, dar ar putea avea un anumit impact asupra inmuierii colului uterin.

Nu exista teste de laborator pentru a diagnostica contractiile Braxton Hicks. Evaluarea prezentei contractiilor Braxton Hicks se bazeaza pe o evaluare a abdomenului femeii insarcinate, in special palpand si examinand contractiile.

Contractii Braxton Hicks vs. Contractii reale

Contractiile Braxton Hicks sunt neregulate si rare. De obicei dureaza aproximativ 15 – 30 de secunde (desi uneori pot dura pana la 2 minute) si ar trebui sa se diminueze atunci cand schimbati pozitia. Contractiile reale sunt relativ regulate si devin mai puternice, mai lungi si mai frecvente, pe masura ce va apropiati de travaliu. De obicei, dureaza aproximativ 30- 70 de secunde fiecare si nu se reduc la schimbarea activitatii.

Contractiile false sunt de obicei slabe si nu devin mai puternice. Sau, pot fi puternice la inceput si apoi devin mai usoare. Se resimt numai in partea din fata a burticii sau a pelvisului. Contractiile adevarate devin mai puternice intr-un ritm constant. Contractiile pot incepe in partea inferioara a spatelui si se pot deplasa in partea din fata a abdomenului. De asemenea, pot incepe in abdomen si se pot extinde spre spate.

Contractiile reale pot fi, de asemenea, insotite de alte semne comune ale travaliului, inclusiv o scurgere roz sau cu sange cunoscuta sub numele de dopul gelatinos. De asemenea, vei sti ca sunt contractii reale daca ti se rupe apa.

ameliorarea contractiilor

Ce trebuie sa faceti daca aveti contractii reale?

Contractiile care apar doar din cand in cand sunt cel mai probabil de tipul Braxton-Hicks. Insa, daca incep sa apara regulat, cronometrati-le timp de aproximativ o ora. Daca devin mai puternice sau mai frecvente, este posibil sa experimentati contractii reale. Daca nu sunteti sigura daca sunteti cu adevarat in travaliu, sunati medicul sau mergeti la spitalul unde veti naste. Este deosebit de important sa ajungeti la spital daca aveti mai putin de 37 de saptamani de sarcina, contractiile sunt deosebit de dureroase sau apa se rupe. Contractiile reale duc la subtierea si deschiderea colului uterin, devin regulate, mai frecvente, treptat incep sa dureze mai mult si devin mai puternice in timp.

Daca nu sunteti sigura daca aveti contractii Braxton Hicks sau sunteti cu adevarat in travaliu, contactati medicul pentru a fi sigura. Exista si regula 5-1-1 care semnaleaza ca sunteti in travaliu adevarat:

  • contractiile apar la fiecare 5 minute;
  • fiecare contractie dureaza cel putin 1 minut;
  • contractiile sunt in curs de desfasurare de 1 ora.

De asemenea, contactati medicul daca se rupe apa si daca observati scaderea miscarii fetale (acordati atentie oricaror schimbari bruste ale activitatii bebelusului – nu se misca la fel de mult sau deloc etc.).

Ce solutii exista?

contractii Braxton Hicks vs contractii reale

Contractiile Braxton Hicks sunt o parte normala a sarcinii. E important sa inveti despre contractiile Braxton Hicks pentru a fi informata. Nu exista tratament medical pentru contractiile Braxton Hicks. Cu toate acestea, poti lua anumite masuri pentru a schimba situatia care a declansat contractiile Braxton Hicks. Unele actiuni pentru a reduce contractiile Braxton Hicks includ:

  • schimbarea pozitiei sau a nivelului de activitate – daca ai fost foarte activa, odihneste-te, iar daca ai stat prea mult, poti sa faci o plimbare;
  • relaxare – poti face o baie calda, sa beneficiezi de un masaj, citeste o carte, asculta muzica sau dormi putin;
  • consuma apa pentru rehidratare.

Daca ai disconfort sau dureri in cazul contractiilor Braxton Hicks, poti incerca tehnici care sunt adesea utile in timpul travaliului real, cum ar fi exercitii de respiratie, relaxare, masaj si miscare. De asemenea, apa poate ajuta la reducerea disconfortului acestor contractii. O baie sau un dus caldut poate ameliora crampele si poate favoriza relaxarea.

Atentie!

Daca aceste actiuni nu diminueaza contractiile Braxton Hicks sau contractiile continua si devin din ce in ce mai frecvente sau mai intense, trebuie contactat medicul. De asemenea, daca exista oricare dintre urmatoarele simptome, medicul trebuie contactat imediat:

  • sangerari vaginale;
  • scurgeri de lichid din vagin;
  • contractii puternice la fiecare 5 minute timp de o ora;
  • contractii in care femeia este incapabila sa mearga;
  • o schimbare vizibila a miscarii fetale sau daca exista mai putin de zece miscari la fiecare 2 ore.

Alte cauze pentru dureri abdominale in sarcina

Pe langa contractiile Braxton Hicks, exista si alte cauze ale contractiilor sau durerii abdominale in timpul sarcinii:

  • durerea de ligament rotund care se simte in partea inferioara a abdomenului sau zona inghinala pe una sau ambele parti;
  • niveluri mai ridicate de progesteron pot provoca exces de gaze in timpul sarcinii;
  • constipatia poate fi o cauza pentru durerea abdominala.

Circumstantele in care durerea abdominala este un semn al unei afectiuni grave care necesita asistenta medicala imediata includ:

  • sarcina extrauterina;
  • abruptia placentara – un simptom cheie al abruptiei placentare este durerea intensa si constanta care face ca uterul sa devina dur pentru o perioada indelungata, fara sa se reduca durerea;
  • simptomele infectiei tractului urinar includ durere si disconfort la nivelul abdomenului inferior, precum si arsuri la urinare;
  • preeclampsia este o problema in sarcina care apare dupa 20 de saptamani de gestatie si se caracterizeaza prin hipertensiune arteriala si proteine ​​in urina.

Referinte:
(1) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470546/
(2) https://www.webmd.com/baby/guide/true-false-labor
(3) https://www.healthline.com/health/pregnancy/braxton-hicks-contractions-vs-real-contractions
(4) https://www.pregnancybirthbaby.org.au/braxton-hicks-contractions
(5) https://www2.hse.ie/conditions/child-health/braxton-hicks-contractions.html
(6) https://americanpregnancy.org/healthy-pregnancy/labor-and-birth/braxton-hicks-762/

Articole recomandate

Lasa un comentariu