Spanac – beneficii pentru copii

de Mancas Malina
spanac

Consumul de spanac poate avea numeroase beneficii pentru copii. Iata cateva dintre aceste beneficii, de la ce varsta poate fi introdus in alimentatia copilului si cateva recomandari.

CUPRINS:

1. Ce nutrienti contine spanacul?
2. Ce beneficii are spanacul?
3. De la ce varsta ii pot oferi copilului spanac?
4. Sub ce forma ii oferim spanac copilului?

Ce nutrienti contine spanacul?

Spanacul este un aliment bogat in nutrienti importanti – proteine, fibre insolubile ce adauga volum scaunului si ajuta la prevenirea constipatiei, vitamine si minerale importante. Spanacul este o sursa excelenta de vitamine si minerale, inclusiv:

  • vitamina A;
  • vitamina C;
  • vitamina K;
  • acid folic;
  • fier;
  • calciu;
  • magneziu;
  • potasiu etc.

Spanacul contine si alti compusi importanti, ca luteina, kaempferol, quercetina si zeaxantina, cu efecte antioxidante.

spanac nutrienti

Ce beneficii are spanacul?

Spanacul este un aliment cu numeroase beneficii pentru sanatate, datorita continutul crescut de vitamine si minerale. Chiar si „Popeye Marinarul”, personajul din desenele animate ale copilariei noastre, ne invata ca spanacul este sanatos si ne face mai puternici. Spanacul este un aliment bogat in nutrienti, ce sustine imunitatea, sanatatea oaselor, previne anemia, imbunatateste sanatatea ochilor si mentine sanatatea muschilor. Este o sursa importanta de vitamina A, vitamina C, vitamina E, vitamina K, folat, fier, potasiu, calciu. De asemenea, contine si substante fitochimice  – compusi ce confera fructelor si legumelor culoarea specifica, si in plus protejeaza si de diferite boli.

Consumul de spanac ajuta la mentinerea sanatatii oaselor in principal datorita continutului de vitamina K. Aceasta vitamina actioneaza ca un modificator al proteinelor matricei osoase, imbunatateste absorbtia calciului si poate reduce cantitatea de calciu eliminata de organism prin urina. De asemenea, spanacul sustine functia digestiva datorita continului de fibre si apa. Acestea ajuta la prevenirea constipatiei (efect laxativ usor) si sustin sanatatea tractului digestiv.

Spanacul contine si cantitati mari de vitamina A, ce regleaza productia de ulei in porii pielii si foliculii de par pentru a le hidrata si hrani. Vitamina A este, de asemenea, necesara pentru cresterea tuturor tesuturilor corporale, inclusiv piele si par. Adaugarea unei cantitati mici de spanac in dieta obisnuita a bebelusului adauga fier, element atat de necesar organismului. Fierul este un nutrient esential in etapele preliminare ale dezvoltarii copilului. Este necesar pentru a produce globule rosii si albe, precum si pentru dezvoltarea generala a plamanilor si a creierului. De asemenea, spanacul protejeaza sistemul circulator, protejeaza vederea si se considera ca poate avea beneficii pentru distrugerea parazitilor intestinali.

Vezi si: Ghid alimentatie bebelusi – nutritie si echipament de hranire

beneficii spanac

De la ce varsta ii pot oferi copilului spanac?

Recomandarile pentru introducerea spanacului la bebelusi variaza foarte mult. Unii pediatri spun ca introducerea spanacului intre 6-7 luni este recomandata, in timp ce altii recomanda sa asteptati pana la 8 sau chiar 10 luni. In general din cauza prezentei oxalatilor si nitratilor, unii pediatri recomanda introducerea de la 8-10 luni in mod ideal.

Este important sa incepeti cu o cantitate mica de piure, aproximativ o lingurita, si cresteti treptat portia.

Masuri de siguranta

Nu este recomandat sa ii dati bebelusului spanac crud, deoarece poate provoca o alergie. Pentru ca are un continut crescut de fibre si oligozaharide, spanacul crud poate avea un efect de balonare asupra bebelusilor cu stomac mai sensibil.  Hranirea excesiva cu spanac poate duce, de asemenea, la dureri abdominale, tensiune arteriala scazuta, varsaturi.

Alergiile la spanac sunt rare, dar pot sa apara. Persoanele care sunt alergice la latex pot fi alergice la spanac sau pot prezenta sindrom de alergie orala. Sindromul de alergie orala duce de obicei la simptome ca mancarime, furnicaturi sau senzatie de arsura la nivelul gurii si in general este putin probabil sa duca la o reactie periculoasa. Deoarece spanacul este in mod natural bogat in histamina, unele persoane care sunt sensibile la histamina pot prezenta simptome care nu pot fi distinse de o reactie alergica dupa ingerarea unor cantitati mari de spanac.

Spanacul poate fi cumparat proaspat, congelat sau in conserve. Cand gatiti spanac proaspat pentru bebelusi si copii mici, spalati foarte bine produsul. Spanacul si alte verdeturi sunt adesea tratate cu pesticide. De aceea, spalati extrem de bine spanacul pentru a indeparta orice urme de toxine.

Sub ce forma ii oferim spanac copilului?

Piureul de spanac este cel mai simplu mod in care puteti introduce spanacul in alimentatia bebelusului. Poate fi personalizat pentru a se potrivi nevoilor bebelusului si poate fi combinat cu diferite alimente  – cartof, morcov, banana etc. Banana se potriveste bine cu spanacul pentru ca atenueaza aroma usor amaruie a spanacului. Spanacul se fierbe cateva minute intr-o cantitate mica de apa sau se gateste la aburi, apoi se paseaza bine folosind un blender cu o cantitate mica de apa, pana se ajunge la consistenta dorita. Retineti ca nu trebuie folosita apa in care a fiert spanacul. Puteti folosi lapte matern sau lapte praf pentru o textura mai cremoasa. De asemenea, se poate prepara piure si din spanac congelat.

Spanacul poate fi asociat pentru piureuri si cu orez, cartof dulce, mazare, carne de pui, somon etc., in functie de varsta copilului si etapa de diversificare. In principiu, in functie de varsta copilului, spanacul poate fi combinat cu legume, cereale, leguminoase, carne, fructe (spanacul se potriveste bine cu un numar limitat de fructe, cum ar fi banane, mere si afine).

Vezi mai multe despre: Piureuri pentru bebelusi – sfaturi, preparare si recomandari

retete cu spanac pentru copii

Ulterior, spanacul poate fi oferit copiilor mai mari si sub forma de:

  • tocanita de spanac;
  • supa sau tocanita de pui cu spanac;
  • tocanita de linte cu spanac;
  • pilaf cu spanac;
  • smoothie cu spanac si fructe;
  • briose cu spanac;
  • clatite cu spanac;
  • tarta cu spanac;
  • salata de spanac;
  • omleta cu spanac;
  • lasagna cu pui si spanac;
  • paste cu spanac etc.

Articole recomandate

Lasa un comentariu